CineParK este un spaţiu dedicat oamenilor care caută neconvenţionalul şi care preferă să îşi petreacă timpul în aer liber, fiind o alternativă gratuită şi accesibilă la cinematograful clasic, potrivit organizatorilor.
Programul actualei ediţii include peste 20 de filme de referinţă, proiectate de joi până duminică, în intervalul orar 18.30 – 22.30, scrie Mediafax.
Bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi în această perioadă cu filme artistice de aventură, animaţie, fantezie, comedie, dramă, acţiune şi science-fiction, iar printre acestea se numără „Life of Pi”, „Interstellar”, „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, „Joy”, „500 Days of Summer”, „Jack Ryan: Shadow Recruit”, „The way, way back”.
Cei mici vor putea urmări alături de părinţi filme de animaţie şi de familie precum „Wall-E”, „Ferdinand”, „The Book of Life”, „We bought a Zoo”, „Brave”, „Wreck-it Ralph”, „Khumba”, „Big Hero 6”, „Coco”.
Noutatea din acest an constă în proiecţiile de filme româneşti, respectiv „Două Lozuri”, „Minte-mă frumos” şi „Nunta Mută”, incluse în program din dorinţa de a promova arta cinematografică autohtonă şi creatorii săi.
Anul acesta, pe tot parcursul evenimentului, de joi până duminică, în intervalul orar 17.00 – 22.30, cinefilii sunt aşteptaţi şi cu o zonă de Food and Drinks, într-un decor special, unde vor putea servi o gustare caldă sau rece, precum şi băuturi răcoritoare, pe toata durata filmelor.
Intrarea la eveniment este liberă.